e-transilvania

Denumiri populare: ciuperca de pivnita.

Descriere: ciuperca intalnita tot timpul anului, pe lemnul de constructie, grosime 1-2cm, diametrul pana la 50cm, la inceput galben, apoi brun ruginiu cu marginea alba, pufoasa. Himenoforul se afla in partea centrala, mamelonat, reticulat alveolar, ocru, apoi brun ruginiu sau brun cu alveolele din retea de 2-3cm. Daunatoare. Produce putrezirea rosie a lemnului care se crapa paralel si perpendicular cu fibrele, desfacandu-se in cuburi sau prisme. Provoaca prabusirea caselor din lemn.

Descriere: ciuperca comestibila, creste in grupuri pe sol, in pajisti, taieturi de padure, gradini, primavara si vara. Cand fructificatiile sunt tinere, palaria este emisferica apoi plana, carnoasa, cu diametrul de 6-12cm, neteda, de culoare alba-crem sau alba-cenusie cu nuante galbui. Pe partea inferioara are lamele sinuoase, albe sau albe-cenusii. Piciorul de 4-8 cm lungime este albicios, tare, iar carnea alba, cu miros de faina si cu gust dulce.

Alimentatie- foarte bune calitati gastronomice. Utilizat pentru diferite preparate culinare (aluat de clatite, musaca, sos de ciuperci, supa, etc). se conserva bine. Dupa uscare isi pastreaza majoritatea calitatilor. Francezii o considera cea mai gustoasa ciuperca.

Medicina umana- principiile active pe care le contine au efect antibiotic, mai ales asupra stafilococilor care provoaca inflamatii purulente. Recomandata in meniurile diabeticilor.

Denumiri populare- bozus, burete de buba, burete de inimioara.

Descriere: Ciuperca comestibila in stadiul tanar, dar otravitoare. Se intalneste in lunile: V-XI pe sol umed si umbrit in padurile de foioase si conifere, pajisti, gradini, parcuri, etc. Palarie conica, caracteristica si miros puternic de cadavru care atrage mustele si alte insecte.

in traditia populara. Se folosea la bube si dalac (carbune). Se culegea si se usca, iar cand se intrebuinta se muia in apa calda, se ungea cu miere si apoi se punea pe bube sau basica, ca sa aline durerile si sa le usuce. Zeama se bea contra durerilor de inima. in tinutul Botosanilor se folosea pentru muscatura de sarpe si de nevastuica. Se zdrobea coada buretelui, se punea in lapte si apoi se turna pe rana.

Alimentatie- Utilizata in consum numai in stadiul foarte tanar. in unele regiuni, copii ii arunca palaria rau mirositoare consumand piciorul in stare cruda. Piciorul si „ouale” se pot mura pentru iarna, se pot folosi la condimentarea salatelor de boef, sau altor preparate culinare.

in antichitate a fost considerat un foarte bun afrodiziac. in Germania uscata se da in hrana vitelor pentru a se inmultii.

Ciuperca foarte otravitoare.

Descriere- este cea mai otravitoare ciuperca. Palaria masoara 8-15cm diametru, la inceput are forma sferica, apoi intinsa, neteda, de culoare galbena ca lamaia, verzuie sau galbena verzuie, la centru mai inchisa. Pe suprafata prezinta usoare striuri brune ce pornesc din centru radiar spre margine. Lamelele sunt albe sau cu reflexe verzui. Piciorul de 5-10 cm lungime, subtire de 1-2cm in diametru, este alb cu pete transversale verzui, in zig zag, la partea superioara are un inel membranos, orientat in jos, la baza bulbos si infasurat intr-o teaca lobata, alba, membranoasa. Carnea este alba, cu miros si gust neplacute. Creste in paduri de conifere si de foioase, pe sol, uneori in grupuri. Poate provoca intoxicatii mortale chiar si atunci cand este consumata in cantitate mica.

Maitake este o ciuperca asiatica denumita si „regele ciupercilor”. Ea are o istorie lunga in fitoterapia chineza si japoneza traditionala, avand si utilizari culinare. Proprietatile ei terapeutice exceptionale au fost confirmate de studiile clinice din ultimele decenii. Ciuperca creste in stare salbateca in China, Japonia, precum si in cateva zone impadurite din estul Americii de Nord. Este greu de cultivat, dar in ultimul timp s-au obtinut cateva progrese notabile.

Proprietatile stimulatoare asupra sistemului imunitar uman si calitatile acestei ciuperci de a lupta contra cancerului sunt date de continutul ridicat de polizaharide 1-3 si 1-6 bete-glucani.

Cordycepsul este o ciuperca considerata ca un „cadou al zeilor” fiind cunoscuta si utilizata in medicina traditionala chineza de mai bine de 1200 de ani. Numele de cordyceps inseamna „iarna larva, vara planta” si se datoreaza faptului ca intr-o parte a ciclului sau biologic, in calitate de ciuperca, exista sub forma de planta, iar in cealalta sub forma de insecta (aflata in stadiul de larva). Acest fapt este mentionat pentru prima data in „Noul concept al farmacologiei” aparuta in China in 1757.

Etapele de metamorfoza si de simbioza (sau mai bine zis parazitoza) a cordycepsului pot fi rezumate astfel: vara dupa maturarea sporilor ciupercii, acestia se imprastie si nimerind pe larva omida) unui anumit fluture o paraziteaza, trecand de la stadiul vegetal la cel animal. Larva infectata se ingroapa in pamant unde hiberneaza sub forma de gogoasa, timp in care sporii de ciuperca se hranesc cu nutrientii din larva. Daca acestia se termina, cordycepsul este nevoit sa treaca la alimentarea cu radacinile unor plante, rezistand sub pamant la foame, frig si lipsa de oxigen vreme destul de indelungata. Primavara sporii trec la cresterea sub forma de planta, formeaza spori si ciclul se repeta.

Cordycepsul se gaseste destul de rar si poate fi intalnit la altitudini in jur de 3500m, in locuri izolate din Tibet, in provinciile Siciuani, Iuninani si Tanhai. Miceliul ciupercii este bogat in nutrienti si componenti biologici activi, din care putem enumera: acid cordycepic, acid glutamic, manitol, proteine, aminoacizi, polizaharide, magneziu si calciu, substante care fac din aceasta ciuperca extraordinara un mijloc de ameliorare a tonusului organismului.