Alexandru cel Bun, fiul lui Roman I MuÅŸat, a fost domnul Moldovei între anii 1400 - 1432 ÅŸi i-a succedat la tron lui Iuga, îndepartat de Mircea cel Batrân. Potrivit celor scrise de Grigore Ureche, Alexandru cel Bun a întreprins o importanta opera de organizare politica, administrativa ÅŸi ecleziastica a Moldovei.

A încurajat comerÅ£ul, confirmând negustorilor polonezi un larg privilegiu în 1408, act în care este atestat ÅŸi oraÅŸul IaÅŸi. A obÅ£inut recunoaÅŸterea mitropoliei Moldovei de catre Patriarhia de la Constantinopol. Lunga sa domnie a corespuns, în general, unei perioade de pace, rezultat al politicii extrem de abile a voievodului moldovean, care a menÅ£inut echilibrul între Ungaria ÅŸi Polonia. Astfel, recunoscând suzeranitatea lui Vladislav Iagello, Alexandru s-a asigurat de sprijinul Poloniei în faÅ£a oricarei încercari a Ungariei de a controla drumul comercial care lega sudul Poloniei, trecând prin Moldova, de gurile Dunarii, mai precis de cetaÅ£ile Chilia ÅŸi Cetatea Alba. Acordul dintre Polonia ÅŸi Ungaria, încheiat la Lublau la 15 martie 1412, reprezenta un mare pericol pentru Moldova, fiind primul acord de împarÅ£ire a unui teritoriu românesc în sfere de influenÅ£a. Acordul nu a fost aplicat, datorita faptului ca Alexandru ÅŸi-a onorat întotdeauna obligaÅ£iile rezultate din acceptarea suzeranitaÅ£ii regelui polon ÅŸi datorita contradicÅ£iilor polono-maghiare.